Category Archives: Gânduri și fapte

Papucii mei de la ZorileStore.ro

După cum vă aduceți aminte, am participat la selecția pentru ambasadoruii magazinului Zorilestore. Ca parte a acestei selecții, am primit spre testare papucii aceștia pentru a-i testa.

Zis și făcut. I-am testat. Ce-i drept, doar prin casă, pentru că primăvara asta s-a lăsat prea mult așteptată și încă nu ne lasă să ieșim din casă fără ciorapi. Ce am constatat în urma purtării: oferă o stabilitate mare piciorului, nu poți “călca strâmb”, doar dacă e vorba de gropi, dar atunci, conform proverbului, altcineva e de vină. Se încalță și descalță într-o clipită (îmi place asta teribil). Piciorul e foarte relaxat, fără constrângeri prea mari din partea bretelelor. Sunt comozi, deci. De frumoși, sunt frumoși și merg și la fustă și la pantaloni scurți și la blugi.

Concluzia: merită!

Advertisements
Aside

M-am născut primăvara. De 1 aprilie. Și mai erau și Floriile în anul acela. Așa că nu e de mirare că îmi place primăvara, cel mai mult. Și florile. Și pomii înfloriți. Soarele cald, cerul albastru- srălucitor-de-senin. Culmea e că … Continue reading

NU împotriva violenței copiilor

Copiii fara etichete

Copiii sunt frumoși. Copiii sunt sensibili. Copiii sunt atât de avizi de informație, încât absorb tot, fără discriminare, și astfel își creează lumea.

Cu atât mai mult, când informația vine de la părinte, de la bunic, de la cineva de care copilul este atașat emoțional. Atunci, tot ce aceștia spun, devine lege, pe principiul că tot ce i-au învățat părinții s-a dovedit a fi adevărat (dacă atingi ceva fierbine, te vei arde, dacă bei prea repede, s-ar putea să te îneci, dacă nu te îmbraci, vei răci). Veți spune poate că nu e așa, că nu întotdeauna copiii ascultă de părinți, etc. Da, copiii își testează limitele, dar cel mai important, testează limitele părinților.

Dar nu despre testarea limitelor vreau să discut aici. Continue reading

Flori cățărătoare pe balcon

Ipomoea-tricolor

Mă gândeam că vine vara. De-ar veni odată! Dar și dacă vine, o să murim de cald, iară..

Ce să fac să mai contracarez din căldura etajului 8? Am hotărât să fac pe balcon, o perdea de flori. Adică, flori ce se cațără, ca zorelele, să le plantez, să pun niște ațe agățate de sus, și să le invit să crească, să îmi acopere geamurile. Oricum vor face mai multă umbră decât orice draperie, și vor fi mai răcoroase.
Zis și făcut. Am cumpărat o jardinieră, de probă, am găsit niște semințe de flori cățărătoare, și le-am plantat. Deocamdată sunt în geamul de la bucătărie. E cald, dar chiar și așa, abia au răsărit, plăntuțele sunt lungi și anemice, și nu le place. Nu au soare. Păi de unde, dacă de două săptămâni plouă și e frig, mai ceva ca în decembrie…

Continue reading

Reclamele și negândirea

Am văzut deunăzi o recalmă tare bună la televizor.

Era cu ceva pastile, foarte nervoase, care cântau Ducu Bertzi “Și-așa-mi vine câte-odată”, repede, repede, și nervos “Să dau cu cuțintu-n piatră…” Și pe măsură ce pastilele intrau în cutia de calmante, se calmau, și cântau versul “Să plec pe păduri cântâd…”.  Am izbucnit instantaneu în râs, pentru că poanta e deosebit de bună. Și folosirea cântecului foarte inspirată, a transmis mesajul fără alte texte plictisitoare și goale.

Continue reading

Țeapa de marțea asta. Una mică…

De când am început să-mi fac reclamă pe net firmei, DEK Project Master, vorbesc cu tot felul de oameni interesați de serviciile noastre. Și, cu marea majoritate, colaborez destul de bine. Am totuți o dilemă.

Nu prea înțeleg eu, de ce când vorbești cu cineva ceva, să nu te ții de cuvânt. Adică înțeleg, un pic, dar daca nu te poți ține de cuvânt, spune dinainte, să știe și omul ăla ce să facă mai departe.

Azi, am avut  programată o întâlnire cu o doamnă. În vederea începerii unui curs. Tot vorbeam la teleon de vreo lună. Să ne vedem în ziua x. Nu vine. Mai vorbim la telefon. Să ne vedem în altă zi, că dânsa este încă interesată, și are și o prietenă interesată. Nu vine. Să ne vedem mâine, la ora ț, pentru că tot vrea să facă cursul. Să ne vedem.

Și, ghici: nu vine. O sun: nu răspunde. Și stau acolo ca proasta, și o aștept, că mi-am dat cuvântul. Îi dau mesaj: nici un răspuns. Așa că, am hotărât. Când mă va suna data viitoare, nu voi mai fi disponibilă la curs.

Pentru că eu știu că atunci când am vorbit o vorbă, e mai puternică decât orice. În era mobilelor, a internetului, a comunicării, să nu poți să dai un semn? Iar această pretenție mea, e direct proporțională cu vârsta pe care o are persoana. Că dacă avea 19 ani, nici nu aș fi băgat așa de tare în seamă, că aș fi zis că e un copil, și i-aș fi găsit circumstanțe atenuante, pentru că cei tineri sunt mai cu capul în nori.

Și uite așa m-am dus eu azi prin ploaie, ca să am de unde veni.

Ce este, și mai ales, cine este Mioț?

Mioț, este un cuvânt inventat de mine. Sau, eu cel puțin, nu l-am mai auzit vreodată, până când l-am spus.

Este un cuvânt care definește ceva legat de o pisică/pisoi.

Există momente când, un pisoi cu chef de joacă, stă la pândă să prindă un smotocel. În acele momente, se citește pe fața lui drăgălășenia, inteligența, bucuria, joaca, tachinarea, alintul, șiretenia. Toate la un loc. Superbe toate. În acel moment, pisoiul devine un Mioț. De fapt, cred că este o stare de spirit.

Miotz

Sper ca acest blog să devină încet-încet un mioț, cu toată mirarea și ghidușia unuia, cu tot cheful de viață și frumusețea lui.