Fuga din vis

M-am trezit brusc, ca dintr-un vis în care ceva era pe punctul de a se întâmpla. Inima îm alerga nebunește și se izbea de coșul pieptului de parcă ar fi vrut să iasă afară, să o rupă la sănătoasa, și să nu se mai uite înapoi la un asemenea om ca mine. Cum am putut visa așa ceva? Cum a putut creierul meu să plăsmuiască asemenea întâmplări? Din ce neguri ale temerilor mele celor mai adânci s-a întrupat această grozăvie, ca un văl de fum și neguri luând forma cea mai hidoasă…

Plecasei. Pur și simplu. Iar eu… Golul brusc, neputința, netrebnicia, inutilitatea… Acute. Ascuțite. Tăindu-mi stomacul, picioarele, creierul, înțelegerea, logica, sufletul. Mă simțeam la fel de neputincioasă și nedumerită ca în toamnele și iernile lungi și întunecate de pe vremea lui Ceaușescu, când mergeam la școală pe jos, pe drumul prin de bălți, prin frig și negură, cu niște ghete nu în cea mai bună stare pentru că încălțămintea bună se găsea doar pe sub mâna. De ce? De ce nu era asfalt? De ce nu se găseau de nici unele? De ce nu era curent? Și mai ales, de ce, dacă tot mă lăudau în fața detașamentului, în cea mai dreaptă dintre societăți, trebuia să-mi fie frig, și întuneric și… pustiu!

Dar visului i-am scăpat! Am fugit din el cu toate puterile mele călite în frig și întuneric și am venit în realul prezent. Unde noi împreună suntem ca un monolit. Și am înțeles că mie, asta, nu mi se va mai întâmpla.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s