NU împotriva violenței copiilor

Copiii fara etichete

Copiii sunt frumoși. Copiii sunt sensibili. Copiii sunt atât de avizi de informație, încât absorb tot, fără discriminare, și astfel își creează lumea.

Cu atât mai mult, când informația vine de la părinte, de la bunic, de la cineva de care copilul este atașat emoțional. Atunci, tot ce aceștia spun, devine lege, pe principiul că tot ce i-au învățat părinții s-a dovedit a fi adevărat (dacă atingi ceva fierbine, te vei arde, dacă bei prea repede, s-ar putea să te îneci, dacă nu te îmbraci, vei răci). Veți spune poate că nu e așa, că nu întotdeauna copiii ascultă de părinți, etc. Da, copiii își testează limitele, dar cel mai important, testează limitele părinților.

Dar nu despre testarea limitelor vreau să discut aici.

Când unui copil i se va spune mereu: ești rău! ești leneș! ești un idiot! copilul va ajunge să creadă acest lucru. Nu că la început nu se împotrivește acestor cuvinte. Dar, dacă eforturile lui nu sunt văzute, părțile bune nu sunt lăudate, el va învăța indirect, că orice ar face, nu va fi lăudat, nu va fi apreciat, deci înseamnă că este un prost. Și atunci, drept adevăruri, se instalează aceste cuvinte, aceste “constatări” ale celor dragi.

Aceste cuvinte mutilează în timp.

Devin o tortură psihică, chiar dacă nu la un nivel conștient.
Un alt tip de violență asupra copiilor este cea a mediului din familie. Acolo unde vor fi mereu scandaluri, certuri, consum excesiv de alcool, acestea acționează tot ca o tortură asupra copilului. Mediul în care el ar trebui să se simtă cel mai bine, cel mai sigur, devine locul de coșmar din care vrea să scape. La violență va răspunde cu violență, chiar dacă în alt mod.

Să vă dau un exemplu. Știu o situație de acest gen. Un copil foarte isteț,  începe școala foarte bine în clasa I, cu premiul I și coroniță. Treptat până în clasa a IV-a, devine corijent la mai multe materii. Un liceu la seral, chinuit, etc. De ce? Am aflat mai târziu. Tatăl său, un alcoolic, în timpul clasei I a copilului, obișnuia să își cheme prietenii de pahar acasă, să bea până la incoerență, și, evident, să își cheme mezinul pentru ca acesta să spună poezii, să facă demonstrații de scris frumos, etc. Iar dacă nu venea, îi mai trăgea și una după cap.

Cum se poate apăra un copil de 7 ani de acest fel de abuz? Cel mai ușor: nu mai învață. Nu este o decizie conștientă. Este un mecanism de apărare.  Și uite așa, se croiește un destin.
Doriți să fiți făuritorii unor astfel de destine? Vă răzbunați pe proprii copii pentru ce ați pățit voi în copilărie? La ce vă poate folosi, în afară de a chinui niște suflete nevinovate, așa cum ați fost și voi, nu rezolvați nimic. Fiți mai buni decât atât. Aduceți-vă aminte cum v-ați simtit voi de rău. Evoluați! Din această cauză se spune că suntem ființe raționale. Că învățăm din greșelile trecutului și nu le mai repetăm. Iubiți-vă copiii și ajutați-i să devină OAMENI.

STOP VIOLENȚEI! SALVAȚI COPIII!

Advertisements

One response to “NU împotriva violenței copiilor

  1. Pingback: Copiii fara etichete | Despre sufletul meu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s